Un loc comun al imaginarului sexual universal descrie femeile din Hexagon ca fiind reduse la o unica si lamelara dimensiune, far’ de celulita ori vergeturi. Realitatea topurilor de carte aproba si, apoi, contrazice insa vehement, cu o argumentatie umflata, aceasta parere preconceputa (de care, oricum, ne plictisisem pana-n gat si/sau tract digestiv)…
“Frantuzoaicele nu se ingrasa : secretul mancatului din placere” este titlul provocator al cartii cu care Mireille Guiliano, CEO la sucursala americana a firmei Veuve Clicquot, a ajuns pe pana pe locul 3 al topului de carte non-fiction din The New York Times (fapt remarcat si comentat, cu aciditate nu doar gastrica, de Kate Taylor pe slate.msn.com). Succesul editorial i-a adus energicei femei de afaceri (o energie care arde multe calorii, nu?) diferite alte oferte: sa scrie o continuare a volumului, sa realizeze un cooking show la televiziune, ba chiar sa poarte rochiile unor designeri de top la ceremonia de decernare a premiilor Oscar. Intr-o tara, ca America, obsedata de carbohidrati, toate acestea nu ar trebui sa mire pe nimeni. Doamnele obeze care zabovesc mult prea mult la Mac sau KFC au devorat din priviri invataturile derivate din faimosul “paradox frantuzesc”: cum e posibil ca o natie care-si incepe ziua cu croissante unse din belsug cu unt pentru a o sfarsi intr-un desfrau gastronomic & gastroduodenal compus din stridii, foie gras, melci si branzeturi asortate sa fie mai supla si considerabil mult mai putin expusa atacului de cord? Autoarea explica asta printr-o suita de elaborate ritualuri ale mancatului, echilibrand mental poftele ingurgitative cu dorinta nebuneasca de a incapea in hainele cele (aproape) noi si elegante de la buticurile prinse in frenezia soldarii permanente. Dietivorele schizofrenice de peste Ocean au savurat aceste pagini cu papilele gustative ale mintii, ajungand, probabil, sa creada nesmintit in rafinamentul promis de nouvelle cuisine.
Numai ca visul de marire intru micsorare al oricarei gurmande ce se vrea filiforma este aruncat la gunoi, precum eclerul cu ciocolata al lui George Constanza din “Seinfeld”, de catre statistica metabolismului galopant. Studiile arata ca peste 80% dintre Jeanette prefera, azi, fastfood-ul, inchinandu-se mai des decat se cuvine in fata hamburgerilor coplesiti de carne, ceea ce a condus la o dublare a ratei obezitatii in ultimul deceniu. Se estimeaza chiar ca, urmand aceasta tendinta, in 2020 furculitele si cutitele vor fi manuite de mai multe grase la Paris decat la New York, mon Dieu! Disperati, parlamentarii frantuzi vor chiar sa instituie o suprataxa pe alimentele hipercalorice!
Ca nimic din toate astea nu e pura fictiune o demonstreaza si “Thornytorinx”, bestseller-ul cu titlu preluat din patologia digestiva, al Camillei de Peretti. Tanara actrita debuteaza cu un roman autobiografic despre flagelul bulimiei pe Sena, explicand cum a ajuns sa-si doreasca sa vomite cu sinceritate tot ceea ce altminteri inghitea cu aviditate. Se intelege, dupa bulimie vine logic si ceva anorexie, combinatia asta devastatoare lovind, se pare, acum, una din cinci frantuzoaice intre 18 si 40 de ani…
Ce viata trista, plina de grasimi!
↧
Aceste fete grase din Franta…
↧