





























„Condeiul portăreț fără sfârșit”, din 1827, al lui Petrache Poenaru
Românii au dat multe alte nume sonore ale inventicii înainte și după genialul Henri Coandă (născut în 1886), părintele avionului cu reacție, creatorul aeodinei lenticulare (primul „OZN”!), descoperitorul „apei vii” și deținătorul a peste 700 de brevete de invenție recunoscute în marile țări ale lumii, pe care într-un volum precedent din această colecție l-am considerat un „Leonardo da Vinci modern”, egalul lui Nikola Tesla și al lui Thomas Edison.
„Condeiul portăreț fără sfârșit, alimentându-se el însuși cu cerneală”, brevetat în 1827, este primul stilou modern inventat de Petrache Poenaru și precursorul stiloului inventat în 1863 de Brissant și Coffin și perfecționat 20 de ani mai târziu de către Watterman.
Petrache Poenaru (10 ianuarie 1799, Beneşti, judeţul Vâlcea – 1875), pandur şi om de taină al lui Tudor Vladimirescu, a fost un spirit enciclopedist, creator al steagului României moderne, inginer, matematician, inventator, pedagog, membru al Academiei Române din 1870, fondatorul colegiilor naţionale din Bucureşti şi Craiova, organizatorul învăţământului naţional românesc, inventatorul tocului rezervor (brevetat de guvernul francez în mai 1827 sub titlul „Plume portable sans fin, qui s’alimente elle-même avec de l’encre”).
Marele organizator al învăţământului românesc a fost în tinereţe haiduc şi pandur în armata lui Tudor Vladimirescu. Tânărul de nici 22 de ani, Petrache Poenaru, proaspăt grămătic prin Craiova, eminent absolvent al Școlii Obedeanu din Craiova, înflăcărat de idealurile revoluţiei, îşi schimbă straiele şi se strecoară în ceata unor haiduci pe care o strâseseră prin mahalalele Craiovei.
Steagul naţional al României, în forma actuală, a fost conceput de Petrache Poenaru, se pare după modelul francez. La intrarea armatei lui Tudor Vladimirescu în Bucureşti, Tudor a purtat pentru prima dată tricolorul actual, preluat ulterior de paşoptişti, care l-au impus în conştiinţa neamului.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
„Fără ei lumea ar fi arătat altfel! Marii inventatori români și operele lor revoluționare” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
Vaccinul antiholeric al doctorului Cantacuzino
Ion Cantacuzino a pus la punct „Metoda Cantacuzino” sau metoda de vaccinare antiholerică ce se folosește și astăzi în țările unde apar cazuri de holeră. Tot datorită lui, vaccinarea împotriva febrei tifoide se realizează încă din 1912, iar România este a doua țară după Franța care a introdus în 1962 vaccinul BCG sau vaccinul antituberculos pentru nou-născuți.
Io(a)n Cantacuzino (25 noiembrie 1863, București – 14 ianuarie 1934, București) a fost un medic și microbiolog român, fondator al școlii românești de imunologie și patologie experimentală. A fost profesor universitar și membru al Academiei Române.
Ce îl distinge pe Ion Cantacuzino de ceilalţi inventatori ai României? Sună ciudat, dar puterea şi banii, care nu erau nicio problemă pentru familia din care provenea viitorul savant. Tatăl său, Ion Cantacuzino, a fost jurist, ministru sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, iar mama sa, Maria Cantacuzino, era fiica generalului Mavros, secretarul şi ajutorul lui Kiseleff şi guvernatorul Ţărilor Române.
Curios, Facultatea de Medicină nu a fost prima sa opțiune. La Paris, acolo unde, grație averii familiei sale, făcuse liceul și își luase balaureatul, a studiat mai întâi literele, filosofia și științele. Destinul i-a îndreptat însă pașii și spre Facultatea de Medicină, unde s-a înscris în 1887.
Prietenii săi din acea perioadă povesteau că, chiar dacă de foarte multe ori se culca târziu din pricina studiilor și își începea activitatea dimineața devreme, la orele 5:00 sau 6:00, făcea totul cu mare pasiune. Pentru fizicul lui robust erau suficiente numai câteva ore de somn. A început să lucreze la Institutul Pasteur, iar studiul imunității a rămas principala sa linie de cercetare pentru întreaga viață.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
„Fără ei lumea ar fi arătat altfel! Marii inventatori români și operele lor revoluționare” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
„Pila Karpen”, un perpetuum mobile ce generează energie la nesfârșit
Cea mai mare enigmă a tehnicii românești, deşi unii ingineri o consideră mai mult o legendă, a fost scoasă la lumină la sfârșitul lui 2013, fiind expusă la Muzeul Tehnic „Dimitrie Leonida”. Pilele lui Karpen alcătuiesc practic o baterie care oferă energie de 60 de ani.
Din 1979 și până la Revoluţie, unul dintre secretele inexplicabile pe care fostul dictator Nicolae Ceaușescu a decis să-l ţină ascuns a fost sistemul de energie denumit „Pilele lui Karpen”, inventat de inginerul român Nicolae Vasilescu Karpen în 1920.
Nimeni nu știa să explice exact cum produce energia şi nici acum nu se ştie exact! Așa că Ceaușescu a decis să ascundă minunăția ingineriei capitaliste.
Ba mai mult, comuniştii au vrut să scoată firele de aur și platină din „borcane”. În 1979 au venit cei de la Poliție și au vrut să ia foițele de aur și de platină. Când au văzut că sunt foarte subțiri și nu e nicio comoară de metale prețioase, au decis să bage Pilele lui Karpen într-un seif.
Invenţia brevetată în 1920 încă funcționează şi produce curent la tensiunea de un volt.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu
„Fără ei lumea ar fi arătat altfel! Marii inventatori români și operele lor revoluționare” din colecția „Români și românce care au schimbat lumea”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.