








Potrivit antrenorului său personal, obiectivul lui Scarlett Johansson atunci când se pregătea pentru rolul său în Avengers: Endgame era să se apropie cât mai uman de oglindirea însușirilor deținute de personajul ei, supereroina Black Widow. Eric Johnson, co-fondator al companiei de fitness de elită Homage, a detaliat acest proces. Rețete de suflet – Cele mai gustoase bucate gătite în mânăstirile românești Retete vegetariene cu „gust” de carne; Alfabetul mâncării sănătoase „Am tratat pregătirea ca pe a unui sportiv care se pregătea pentru Jocurile Olimpice”, dezvăluie Johnson. Programul variat s-a concentrat pe „formarea integrată a forței de bază”. El explică această combinație „mișcări de la pliometrie, yoga, ridicare de greutăți, abdomene și gimnastică pentru a atinge niveluri maxime ale performanței.” Fiecare sesiune a început cu exerciții de mobilitate „specificăelimitărilor lui Scarlett”, urmată de un circuit „primer”. Acesta au inclus încălzirea membrelor inferioare (săriturile), aruncările cu mingea medicinală și mobilitatea dinamică. „Am lucrat pentru a nu doar să-i provocăm corpul să se adapteze, ci și pentru a-i stimula mintea”, a adăugat Johnson despre programul înfiorător urmat de actriță în fiecare dimineață. Planul de dietă al lui Johansson a fost la fel de intens și s-a centrat pe conceptul de „carb cycling”. Scarlett „a alternat zile cu cantități mari de carbohidrați și consum redus de grăsimi, versus zile cu carbohidrați puțini și grăsimi mai milte, menținând în același timp aportul de proteine”, spune antrenorul. Mesele ei erau, de asemenea, au fost restricționate în timp, cu o fereastră de minimum 12 ore în fiecare zi (post intermitent). „Aceasta a fost o orientare generală”, dezvăluie Johnson. „În anumite momente, am depășit acest interval până la 14-15 ore, în funcție de programul de filmare.” Actrița a urmat acest program de antrenament și nutriție timp de mai bine de un an, pe durata întregului program de filmare la Infinity Wars și Endgame.
Povestea și rețetele cârnaților inventați în fugă de haiduci: https://www.comentator.ro/fusion/808-povestea-si-reteta-carnatilor-de-plescoi
Mititeii de poveste – rețetele vechi autentice și alte detalii istorice savuroase: https://www.comentator.ro/fusion/883-adevarata-poveste-a-mititeilor-si-retetele-de-mici-de-odinioara-galerie-foto
Sarmalele alea bune, ca-n Sanda Marin: https://www.comentator.ro/fusion/852-sarmale-reteta-sanda-marin-galerie-foto
Borșul rămâne o licoare magică: https://www.comentator.ro/fusion/907-13-retete-de-bors-din-gastronomia-veche-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-4-galerie-foto
Budincile de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/924-7-feluri-de-budinca-retete-vechi-si-galerie-foto
Poporul român – un mare iubitor de brânză: https://www.comentator.ro/fusion/921-un-popor-mare-iubitor-de-branza-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-5-galerie-foto
Toate rețetele mari de clătite: https://www.comentator.ro/fusion/890-totul-despre-clatite-mica-enciclopedie-dulce-sarata-insotita-de-galerie-foto
Când hrana ajunge Rugăciune, la mânăstiri se fac cozonaci cu Har, după rețeta Maicii Sofronia: https://www.comentator.ro/fusion/801-reteta-de-cozonac-a-maicii-sofronia-de-la-agapia-galerie-foto
Adevăratul cozonac de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/788-reteta-unica-de-la-pastorel-cozonacul-cu-50-de-oua
De la „Taci și-nghite” și bulz răsturnat la mămăligă cu ciocolată! https://comentator.ro/fusion/776-mamaliga-exploziva-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-2-retete-si-galerie-foto
…să ne bucurăm de viață ca pe vremuri: https://www.comentator.ro/fusion/624-sambata-dulce-cu-clatite-ana-lugojana
Draga Olteanu mi-a explicat cândva ce fel de brânză trebuie folosită pentru cea mai bună rețetă de plăcintă: https://www.comentator.ro/fusion/654-balada-culinara-pentru-draga-olteanu
Șoriciul definește, cred, cel mai bine sentimentul românesc al ființei… culinare (chiar și în cele mai neobișnuite combinații!): https://www.comentator.ro/fusion/733-soriciul-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-1