Milionarii români de altădată: POVEȘTI și galerie foto VINTAGE

Cine erau milionarii români de altădată: bani făcuți din spirt și bere

Cu excepţiile notabile ale câtorva familii boiereşti, mari latifundiare, averile câştigate în România luau calea Istanbulului ori erau pierdute la mesele de postav verde ale marilor cazinouri din Paris, Nisa, Karlsbad ori Viena de către moştenitori iresponsabili. Abia după Războiul de Independenţă şi, mai ales, după Marele Război, apar marile averi antreprenoriale, create într-o generaţie sau două.
Dumitru Marinescu-Bragadiru (1842 – 1915) a fost un om de afaceri care a devenit, la sfârșitul secolului al XIX-lea – începutul secolului al XX-lea, cel mai mare producător de bere din România. Dumitru Marinescu și-a început ucenicia la o vârstă fragedă în cofetăria și racheria negustorului Iancu Ștefănescu. Deosebit de harnic, cinstit și inteligent, Dumitru Marinescu a fost luat în tovărășie, iar, în 1866, Iancu Stefanescu îi predă negoțul său.
Lărgindu-și comerțul, în anii următori a luat în arendă mai multe fabrici de spirt. În 1877, în timpul Războiului de Independență, Dumitru Marinescu vinde armatei rachiu și spitalelor spirt pentru răniți. Cu capitalul astfel strâns, Dumitru Marinescu înființează prima fabrică de alcool rafinat în comuna Bragadiru. La 1 decembrie 1879, își adaugă la nume și Bragadiru, după numele proprietății mele din Ilfov.
Dumitru Marinescu Bragadiru a început să achiziționeze teren în jurul centrului Capitalei, în apropiere de Piața Principesa Maria (astăzi Piața George Coșbuc) și a înființat fabrica sa de bere pe data de 9 aprilie 1895. A strâns o avere uriașă, distrusă de comuniști după 1948. De pildă, Palatul Bragadiru a fost rebotezat „Casa de cultură Vladimir Ilici Lenin”…

Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Marile averi și zdrobitoarele falimente ale bucureștenilor din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei, împreună cu Jurnalul Național. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.

Cantacuzino-Nababul a vrut să-și acopere unul dintre palate cu monede din aur
Milionarii români interbelici au fost precedați de un personaj atât de bogat încât contemporanii i-au spus pur și simplu Nababul. Prințul Gheorghe Grigore Cantacuzino (22 septembrie 1832, București – 23 martie 1913, București) a fost un om politic român, ales primar al Bucureștiului (mai 1869 – ianuarie 1870) și numit prim-ministru al României în perioadele 1899 – 1900 și 1904 – 1907.
Gheorghe Grigore Cantacuzino se trăgea din vechea familie nobilă Cantacuzino, fiind un descendent al voievozilor români, între care Constantin Brâncoveanu. respectiv al împăraților bizantini.
Datorită averii sale colosale a fost supranumit „Nababul”. Din banii de care dispunea, a construit trei palate: Palatul Cantacuzino din București, situat pe Calea Victoriei, care adăpostește în prezent Muzeul Național „George Enescu”, Castelul Cantacuzino din Bușteni, astăzi muzeu, și Palatul Cantacuzino de la Florești, supranumit și „Micul Trianon”, în prezent în ruină. Circulă mai multe legende în legătură cu acesta. Se spune că acoperișul era făcut din bănuți de argint și că Nababul ar fi vrut să acopere tot palatul cu aur, dar nu a fost lăsat de Guvernul acelor vremuri. Altă variantă spune că ar fi vrut să-i poleiască acoperișul cu monede de aur dispuse pe cant, ca să intre mai multe! Bătrânii șușoteau că Palatul ar fi avut 365 de camere, câte una pentru fiecare zi a anului…