„Neamul românesc are nevoie de un mit!“
Astăzi, Arsenie Boca este cel mai puternic mit religios al României, dovadă fiind mulțimile impresionante venite în fiecare an în pelerinaj la mormântul său de la Mânăstirea Prislop. Dar face și obiectul unui fantastic boom economic generat de brand-ul său, care pare să-l depășească pe cel al Sfintei Parascheva și are deja și un imitator controversat în persoana răspopitului Cristian Pomohaci.
Vizitat la Mânăstirea Sâmbăta de Sus în anii *30 de Regele Mihai și Ion Antonescu, lui Arsenie Boca i s-a spus de către Lucian Blaga că România are nevoie de el ca mit. Și Ceaușescu a cerut să-l vadă în 1989, iar călugărul i-a prevestit moartea de Crăciun. De asemenea, a făcut multe alte prevestiri, între care aceea că Bucureștiul va fi ras de pe fața Pământului de un cutremur devastator. După ce, în anii *50, este martirizat în lagărele comuniste, inclusiv la Canal, moare pe 28 noiembrie 1989, după ce a fost torturat de Securitate.
Despre el se spune că a fost protagonistul unor minuni, de pildă, în timp ce era deținut în lagăr, s-ar fi teleportat efectiv pentru a putea participa la înmormântarea mamei sale. Însă biografia sa ascunde multe alte mistere fascinante…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Arsenie Boca. Misterele din jurul Sfântului Ardealului din colecția „Destine controversate”, editată de Integral , disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pewww.eintegral.ro.
Profeția despre moartea lui Ceaușescu de Crăciun
O serie de mituri ciudate şi controversate circulă pe seama duhovnicului. Ele vorbesc despre minunile făcute de Arsenie Boca, despre capacităţile paranormale ale călugărului, de profeţiile acestuia sau de întâmplările ciudate din vremea petrecută de acesta în închisoare. Se cere canonizarea duhovnicului interzis de regimul comunist, iar pe de altă parte, Biserica Ortodoxă Română este acuzată că profită de imaginea sa.
Astfel, Arsenie Boca ar fi prezis moartea Ceauşeştilor. Unul dintre miturile despre părintele legendar se referă la faptul că ar fi prezis moartea cuplului Nicolae şi Elena Ceauşescu, într-o zi de sărbătoare. „Mulţi din cei cu care am vorbit sunt convinşi că părintele a fost schingiuit de Securitate, că avea unghiile de la mâini smulse şi că înainte de a muri şi-a avertizat călăii: «-Spuneţi-i lui Ceauşescu că nu mai apucă Crăciunul!»“…
„În 1989, pe când securiştii îl anchetau şi-l loveau cu picioarele, a prorocit că Ceauşescu nu o să mai apuce sfârşitul anului şi mulţi tineri vor muri, jertfiţi că nişte miei”, potrivit mărturiei unui preot, pe nume Pantelimon. „Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: «-Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii?». Şi Arsenie i-a spus: «Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi». Ceauşeştii nu au crezut şi i-a spus maiorului să-l ia şi să nu-l mai vadă”, relata Zoe Dăian, nepoata duhovnicului.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Arsenie Boca. Misterele din jurul Sfântului Ardealului din colecția „Destine controversate”, editată de Integral, disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pewww.eintegral.ro.
De la ciorbă de burtă și schembea la tuslama: https://www.comentator.ro/fusion/946-ciorba-de-burta-tuslama-schembea-si-varianta-pentru-mofturosi-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-5-galerie-foto
Borșul rămâne o licoare magică: https://www.comentator.ro/fusion/907-13-retete-de-bors-din-gastronomia-veche-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-4-galerie-foto
Budincile de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/924-7-feluri-de-budinca-retete-vechi-si-galerie-foto
Poporul român – un mare iubitor de brânză: https://www.comentator.ro/fusion/921-un-popor-mare-iubitor-de-branza-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-5-galerie-foto
Toate rețetele mari de clătite: https://www.comentator.ro/fusion/890-totul-despre-clatite-mica-enciclopedie-dulce-sarata-insotita-de-galerie-foto
Povestea și rețetele cârnaților inventați în fugă de haiduci: https://www.comentator.ro/fusion/808-povestea-si-reteta-carnatilor-de-plescoi
Mititeii de poveste – rețetele vechi autentice și alte detalii istorice savuroase: https://www.comentator.ro/fusion/883-adevarata-poveste-a-mititeilor-si-retetele-de-mici-de-odinioara-galerie-foto
Sarmalele alea bune, ca-n Sanda Marin: https://www.comentator.ro/fusion/852-sarmale-reteta-sanda-marin-galerie-foto
Deliciul suprem de Crăciun la români: https://www.comentator.ro/fusion/846-galerie-foto-si-reteta-purcel-de-lapte-cu-umplutura-la-cuptor
Ocaziile festive merită rețete speciale: https://www.comentator.ro/fusion/837-tort-de-ciocolata-cu-crema-de-coniac
Nu cunosc nimic mai bun de Crăciun decât o pastă de jumări meseriașă, servită cu ceapă roșie pe o felie de pâine neagră:https://www.comentator.ro/fusion/827-pasta-de-jumari-deliciul-absolut-de-craciun-reteta-galerie-foto
Nu cunosc nimic mai bun de Crăciun decât o pastă de jumări meseriașă, servită cu ceapă roșie pe o felie de pâine neagră:https://www.comentator.ro/fusion/827-pasta-de-jumari-deliciul-absolut-de-craciun-reteta-galerie-foto
Ritual barbar dar bucate incredibil de gustoase: https://www.comentator.ro/fusion/815-pomana-porcului-inaintea-craciunului-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-3-galerie-foto-de-pofta
Povestea și rețeta cârnaților de Pleșcoi, cei mai populari din România: https://www.comentator.ro/fusion/808-povestea-si-reteta-carnatilor-de-plescoi
Când hrana ajunge Rugăciune, la mânăstiri se fac cozonaci cu Har, după rețeta Maicii Sofronia: https://www.comentator.ro/fusion/801-reteta-de-cozonac-a-maicii-sofronia-de-la-agapia-galerie-foto
Adevăratul cozonac de altădată: https://www.comentator.ro/fusion/788-reteta-unica-de-la-pastorel-cozonacul-cu-50-de-oua
De la „Taci și-nghite” și bulz răsturnat la mămăligă cu ciocolată! https://comentator.ro/fusion/776-mamaliga-exploziva-sentimentul-romanesc-al-fiintei-culinare-ep-2-retete-si-galerie-foto
…să ne bucurăm de viață ca pe vremuri: https://www.comentator.ro/fusion/624-sambata-dulce-cu-clatite-ana-lugojana
Draga Olteanu mi-a explicat cândva ce fel de brânză trebuie folosită pentru cea mai bună rețetă de plăcintă: https://www.comentator.ro/fusion/654-balada-culinara-pentru-draga-olteanu
Minunile Sfântului Arsenie
Un alt mit atribuit duhovnicului prezintă întâmplările ciudate în timpul înmormântării fostului preot, în cimitirul mănăstirii Prislop. „La înmormântare, când s-a întors sicriul cu 180 de grade, pentru a pleca spre cimitir, am văzut foarte clar cum Părintele Arsenie a deschis ochii! I-am văzut clar ochii albaştri. Eram foarte aproape de sicriu. Când am auzit că şi alţii au văzut acest lucru, am înţeles că nu a fost o nălucire”, relata maica Adriana, de la Schitul Cornet.
Fostul deţinut politic Dan Lucinescu susţinea că, în vremea temniței, Arsenie Boca ar fi dispărut din celulă, chiar din faţa anchetatorilor săi. În 1948, mai mulţi ofiţeri ai Siguranţei şi gardieni au intrat peste Arsenie Boca, în timp ce acesta se ruga în arestul din Braşov şi au rămas stupefiaţi că deţinutul dispăruse din faţa lor. „Cu cât priveau mai mult celula goală, cu atât întreaga lor fiinţă se tulbură. Atât ofiţerul, cât şi gardianul îşi scuturau întregul corp, să se poată trezi din cel mai mare coşmar trăit de ei vreodată. Cu cât se uitau mai atent în celulă, cu atât aceasta apărea complet goală. Nevenindu-le să creadă acea realitate, amândoi se proptiră în uşă pentru a o închide cu cheia, după care, plini de emoţie, cu mâinile tremurând, au dat la o parte capacul vizetei, uitându-se fiecare pe rând, din ce în ce mai derutaţi, având fiecare din ei senzaţia că şi-au pierdut minţile. Revenindu-şi treptat din acel şoc groaznic, au început să se uite pe rând, prin vizetă, nevenindu-le să creadă că deţinutul lor, părintele Arsenie Boca, stătea nemişcat în genunchi, lipit de măsuţa pe care era aprinsă lumânarea şi având alături Sfânta Evanghelie”…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Arsenie Boca. Misterele din jurul Sfântului Ardealului din colecția „Destine controversate”, editată de Integral, disponibilă la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pewww.eintegral.ro.