Un gigolo sadic, o amantă în vârstă, niște briliante și un milion de lei
Dintotdeauna, escrocii sentimentali și-au făcut veacul prin București. Dacă, de obicei, acționau agățând văduve bogate și păpându-le moștenirile în schimbul unor favoruri sexuale îndoielnice, alteori lucrurile degenerau înspre consecințe dramatice. Unul dintre aceste cazuri a fost cel al lui Gheorghe Găetan, un aventurier a cărui faptă, chiar dacă nu s-a concretizat până la urmă într-o crimă, a înspăimântat lumea mondenă şi opinia publică a „Micului Paris”.
Găetan era acel tip de bărbat uşuratic, căruia îi plăcea să trăiască pe picior mare bazându-se pe averea altora şi căruia îi plăcea să frecventeze „lumea bună” a Bucureştilor cu aerul degajat al unui gigolo.
Găetan era întreţinut de vreo patru ani de o femeie divorţată (locuia de altfel în casa acesteia), doamna Margareta Pillat, care „îl ajuta cu diferite sume de bani şi îi acorda toată întreţinerea necesară”. Sumele pe care aceasta i le dădea era însă insuficiente pentru escapadele lui Găetan, iar în plus de asta „fantele de Bucureşti” îşi dorea foarte mult să înfiinţeze o societate de reprezentanţă pentru automobile Studebaker, însă nu avea de unde face rost de bani, doamna Pillat nefiind dispusă să finanţeze o astfel de afacere.
Găetan, fiind un obişnuit al unor saloane precum „Clubul Regal” sau „Clubul camerei de Comerţ”, a reuşit să o cunoască pe doamna Iosefina Leonida, divorţată de „bogatul inginer N. Leonida” şi posesoare a unei însemnate averi. Doamna în cauză fusese una dintre frumuseţile oraşului, însă acum era trecută de prima tinereţe şi îşi pierduse, cu timpul, farmecele de odinioară. Sedusă de mai tânărul ei cuceritor (Găetan avea 37 de ani în 1928), doamna Leonida a căzut cu uşurinţă în plasa gigolo-ului dâmboviţean, a acestui potenţial periculos escroc sentimental.
Planul lui Găetan a fost unul foarte simplu: sub pretextul unei tranzacţii cu bijuterii a convins-o pe doamna Leonida să aducă acasă o mare sumă de bani. Găetan s-a dus pe strada Roma nr.8 la locuinţa doamnei Leonida, în seara zilei de 25 februarie 1928, cu gândul de a pune mâna pe bani. Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire amoroasă finalizată cu o partidă de sex, s-a transformat într-o dramă. În timp ce se aflau pe canapea, sumar îmbrăcaţi, Găetan „a întins mâna dreaptă de a luat din buzunarul paltonului pe care-l aruncase în dreapta divanului, spre uşă, ciocanul pe care-l adusese cu dânsul şi în clipa următoare a lovit-o cu muchea acestuia în frunte”. Ce a urmat ţine de o realitate halucinantă: Găetan a continuat să o lovească fără milă, cu bestialitate, după care a luat banii şi a plecat.
Găsită de servitoarea ei, doamna Leonida, încă în viaţă, a fost dusă de urgenţă la spital şi salvată. A rămas însă mutilată pe viaţă…
A doua zi, după un complicat concurs de împrejurări, Găetan s-a predat Poliției, aflată deja pe urmele lui.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Uimitorii escroci bucureșteni și victimele lor faimoase din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
„Apa de aur” – o escrocherie din vechiul București
Înşelătoriile puse la cale de Constantin Andronic şi Sion Gherei au pasionat societatea românească de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cei doi au pus la cale afacerea cu „apa de aur”, care a falimentat, în epocă, mulţi naivi.
Un escroc inteligent şi iubitor de lux, Constantin Andronic (născut cel mai probabil în 1851) provenea dintr-o familie onorabilă. Tatăl său fusese director la Ministerul de Finanţe, iar unul dintre fraţii săi era funcţionar în Parlament, pe când Constantin Andronic era cunoscut în lumea bucureşteană ca un escroc înrăit. Devenise cunoscut şi după mai multe tunuri pe care le dădea în provincie prin organizarea de loterii. Andronic dispărea cu banii înainte de extrageri. Era foarte inteligent şi trăia luxos, iar pentru a-şi asigura nevoile din ce în ce mai mari a pus la cale escrocheria. Principalul său complice a fost Mihai Sion Gherei (zis Zodiaşu), dar la escrocherii participau şi alte persoane.
Scenariul înşelăciunii era destul de elaborat. Viitoarea victimă, identificată de obicei în rândul negustorilor, crâşmarilor, dar şi al clerului, era ademenită la un „ghicitor”, care îi prezicea, printre altele, că îl aşteaptă un mare noroc bănesc de la „o persoană înaltă, cu ochi albaştri şi părul galben”, adică exact portretul lui Andronic. Peste câteva zile, victima era prezentată, ca din întâmplare, unei persoane care împrumuta bani cu dobândă mică, nimeni altul decât Andronic. Escrocul avea în faţă un număr falsificat din Monitorul Oficial, în care era brevetată invenţia „apei de aur”. Andronic spunea că a lucrat la Monetăria Statului şi a pus la punct o metodă de a fabrica napoleoni de aur la un cost de numai patru lei. Andronic şi clientul său se întâlneau în casa „inventatorului”, unde, în timpul transformării banilor obişnuiţi în unii din aur erau „suprinşi” de un „comisar de poliţie”, care era de acord să nu-i aresteze, în schimbul unei sume foarte mari de bani pe care victima o plătea cash sau în poliţe. De teamă şi ruşine, înşelatul nu reclama paguba autorităţilor, psihologie pe care de altfel miza şi Constantin Andronic. Dar tocmai modul luxos de viaţă al lui Andronic a atras atenţia autorităţilor. Acestea au făcut o descindere la locuinţa acestuia şi l-au arestat, la începutul lunii decembrie 1886. Afacerea a declanşat un scandal de proporţii, iar detaliile anchetei au pasionat societatea bucureşteană timp de aproximativ doi ani de zile. Sion Gherei a fost arestat la Bacău abia peste un an, în decembrie 1887. În locuinţa acestuia, o cameră oferită în chirie de un moşier din localitate, la rândul său escrocat, s-au găsit „o duzină de monede, un mic drug de alamă pe care îl arăta victimelor ca fiind aur pentru monede, câţiva napoleoni şi un flacon cu o substanţă oarecare în el”. Ancheta Poliţiei a durat câteva luni, fiind extrem de dificilă. Într-un final, Andronic, Gherei şi toţi complicii lor au fost judecaţi în cursul anului 1888 şi trimişi în închisoare.
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Uimitorii escroci bucureșteni și victimele lor faimoase din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.
„Cazul Bachus”: 400 000 de litri de vin contrafăcut
I s-a spus „Afacerea Bachus”și a fost pusă pe picioare de Gheorghe Ștefănescu, administratorul unui depozit de vinuri din București, de lângă Podul Basarab, pe Calea Griviței. Metoda era de o simplitate dezarmantă: Ștefănescu lucra direct cu podgoria de la Cotești, unde producția era raportată ca fiind micșorată de calamități inventate.
Vinul neinventariat era prelucrat de rețeaua lui Ștefănescu și vândut cu un anumit standard de calitate, deși conținea aditivi. În perioada 1971–1978, conform estimărilor avansate de presa comunistă, peste 400.000 de litri de vin au fost introduși ilegal în circuit.
Prinderea lui Ștefănescu și deconspirarea rețelei sale (din care făceau parte sute de persoane cu funcții relativ importante în structurile PCR) se datorează unui flagrant organizat de Securitate, în cursul căruia Ștefănescu urma să cumpere aur de la un bișnițar local. Ștefănescu este arestat în august 1978, iar în locuința sa sunt găsite aproape 19 kilograme de aur și câteva milioane de lei. În aprilie 1980, Ștefănescu este condamnat la moarte și executat pe 4 decembrie 1981. Estimări neoficiale ale prejudiciului adus statului român de rețeaua lui Ștefănescu indică cifra de aproape 5 milioane de dolari, la nivelul anilor ’70.
Ancheta în cazul Bachus a fost condusă de Tudor Stănică, colonelul condamnat după 1989 în cazul uciderii disidentului Gheorghe Ursu. Cazul „Bachus” a declanșat o adevărată furtună în România, 284 de persoane fiind cercetate și închise la finalizarea anchetetei. Au căzut capete înalte, miniștri, secretari de partid, judecători, notari, funcționari, Ceaușescu delegându-l personal pe Ion Dincă să conducă operațiunea și să nu ierte pe nimeni. (Acest înalt activist de partid, renumit pentru duritatea lui, era cunoscut în epocă drept „Dincă-Te-Leagă”!)
Afacerea lui Gheorghe Ştefănescu, botezat post-mortem – în filmul lui Geo Saizescu – „Bachus“, a început în 1971 în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviţei, undeva la intersecţia cu Şoseaua Nicolae Titulescu. Cuvântul-cheie al acestor ani este cupaj. Concret, potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada amintită Ştefănescu a amestecat vin de 7 lei litrul, cu vin de 9 lei litrul, pe care l-a vândut la preţul de 9 lei litrul. De asemenea, vinul de 9 lei a fost amestecat cu cel de 12 lei litrul şi vândut la preţul din urmă. Ştefănescu a preferat să se aprovizioneze cu cantităţi mult mai mari de vinuri inferioare, 138 de vagoane de vin la preţul de 7 lei litrul şi 24 de vagoane de vin cu 9 lei litrul, pe când la vinul de 12 lei litrul s-a aprovizionat în toată această perioadă doar cu 8 vagoane. Plusul obţinuta fost însuşit în întregime de acesta, printr-o organizare abilă a întregului sistem. „Bachus” ţinea personal evidenţa , repartiza vânzătorii prin rotaţie, ca să nu cunoască valoarea încasărilor zilnice, iar, pentru a-i determina să nu vorbească, le dădea, la anumite intervale de timp şi de Sărbători, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, cantităţi de vin, dar şi alimente.
Acţiunea de prindere a lui Ştefănescu a purtat numele de cod „Fermitatea ’78″.
Ștefănescu n-a fost, însă, primul gestionar condamnat la moarte în timpul regimului communist…
Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu Uimitorii escroci bucureșteni și victimele lor faimoase din colecția „Secretele Bucureștilor”, editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecție disponibile pe www.eintegral.ro.