Cum luptau fanarioții cu „lățirea păcatului curviei”
Timp de 11 decenii, 31 de domnitori fanarioți au ocupat tronurile Țărilor Române –și, în egală măsură, paturile boieroaicelor zurlii! – , recordul aparținându-i lui Constantin Mavrocordat, de 6 ori Vodă al Munteniei și de 4 ori al Moldovei. Lui îi aparține implicit și definiția violului dintr-un soi de Cod Penal al epocii sale: „Cel ce va fi prins cu ștromeleagul învârtoșat primprejurul părților fătătoare ale muierii, i se va tăia scârbavnicul mădular spre veșnica lui nefolosire”.
Suntem tentați să reținem din această epocă mai ales extravaganțele „veneticilor” urcați în scaunele domnești ale Principatelor Dunărene. Pentru picanteriile istorice explicite, plimbările în sănii și trăsuri trase de cerbi cu coarnele aurite ale lui Nicolae Mavrogheni sau ale beizadelei lui Caragea sună mult mai provocator decât codurile de legi adoptate de Constantin Mavrocordat, Alexandru Ipsilanti, Scarlat Callimachi sau Ioan Caragea.
Și, chiar atunci când comentăm aceste instrumente juridice care încercau să sincronizeze Principatele cu evoluția statului de drept în Europa Occidentală primele lucruri memorabile și demne de citat par cele legate de infracțiunile de natură sexuală precum „lățirea păcatului curviei, ce vatămă sufletul și înnebunește trupurile’’ din anaforaua (raportul scris) Mitropolitului Dositei din 1793. Înainte vreme, de partea cealaltă a Milcovului, și Nicolae-Vodă Mavrocordat era preocupat, încă de prin 1711-1715, de o problematică similară, intrigat mai ales de faptul că tinerele moldovence erau folosite de anumiți cârciumari-proxeneți pentru a-și burduși cât mai mult și cât mai repede pungile cu galbeni, folosindu-le pe post de animatoare în localurile rău famate: „Înfuriat la culme, Vodă a dat ordin să înceteze imediat obiceiul de a pune în cârciumi fete tinere și frumoase, mai mult goale decât îmbracate, pentru ca bărbații, înfierbântați de băutură, dar și de nurii ademenitori ai provocatoarelor crâșmărițe, să comande tot mai multe ulcele cu vin sau feligene cu rachiu de tescovină”. Acțiunea a durat câteva luni bune, susținută de forțe de ordine impresionante. Nu s-au putut strânge decât vreo optzeci de nenorocite din întreaga Moldovă. „După o muștruluială bună, cu fiecare în parte, învinuitele de curvie mărturisită au fost închise în beciurile Mitropoliei de la Sfântul Gheorghe, unde erau ținute de mureau de foame, în întuneric, rămânând ca vai de ele, goale.” Aflând de treaba asta, Doamnei Catrina, soția lui Mavrocordat, i s-a înmuiat inima de milă și s-a hotărât să facă ceva pentru bietele femei lovite de crunta reformă “moravicească” a lui Vodă. Catrina a dat sfoară prin țară „cum că oricare din acele femei nenorocite, închise din vina lor în beciurile Mitropoliei, va fi slobozită dacă se va găsi un suflet bun de bărbat care să o ceară de nevastă”. Deloc de mirare, pretendenți s-au găsit destui de îndată, mai ales că Doamna nu a omis să specifice în depeșele trimise înspre toate colțurile Moldovei că „fiecare mireasă ieșită din beciurile de la Sfântul Gheorghe va primi, ca zestre, pe seama vistieriei domnești, câte o pungă cu zece galbeni, o vacă cu vițel, cinci oi gata a făta și câte zece găini ouătoare cu cocoșul de trebuință”…
…Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Un secol de voluptate în Principatele Dunărene. Domniile fanariote” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.
Cât costa un divorț pe vremea fanarioților
Relaxarea moravurilor închistate atâta amar de vreme în cutume arhaice avea să ducă la un desfrânat revers al medaliei la începutul veacului XIX, când femeile nu-și vor mai accepta statutul de eterne subordonate ale bărbaților și vor reclama, în premieră, drepturi similare cu ale acestora. Astfel, jupâniţele şi domnițele românce, „aflând că, în ţările civilizate, unei femei îi şedea bine să aibă un amant, şi-au luat câte doi, ca să fie cât mai la modă”.
Bucureştii de atunci experimentau deodată un libertinaj neverosimil pentru o societate până de curând atât de închistată și conservatoare. Acest proces de accentuată deteriorare a seriozităţii vieţii intime a condus la o acută criză a familiei. Un meşteşugar bucureştean era disperat către 1813-1814 la vederea „muierilor cu capete goale şi tunse, dezgolite până la brâu”. Astfel încât, „mândria aşezase scaunul în Bucureşti. Nu credem în Dumnezeu, numai în haine, în înşelătorii, în mâncări bune, în beţii şi mai vârtos, în curvia pe faţă”.
O dată cu brusca şi totala emancipare a tinerelor neveste şi a fetelor de boieri, pe fondul încuviinţării divorţului de biserica ortodoxă, familia îşi pierde conturul tradiţional.
Dispreţul pentru legătura căsătoriei începe să fie menţionat în toate însemnările de călătorie. În mod semnificativ, „culpa e atribuită femeilor, care, total supuse bărbaţilor, ar fi mai leneşe decât aceştia, dar mai cu seamă desfrânate şi vicioase, lipsite cu totul de cinste şi sfială”. Divorţul se obţinea cu rapiditate, fiind „rezultatul unei învoieli rapide, fiind plătit fie direct la vistierie, fie la episcop, care decide pe loc desfacerea căsătoriei, fie la Mitropolit, care e răsplătit, de pildă, cu o vacă”.
…Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Un secol de voluptate în Principatele Dunărene. Domniile fanariote” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.
„Birul femeilor rele” pe vremea lui Caragea
Înspre finalul epocii fanariote, femeile își revendicau tot mai multe drepturi. Unul din aceste drepturi era și acela de a-și putea vinde trupul după bunul plac. Acceptată tacit, această activitate primește un soi de confirmare instituțională, atunci când, după 1812, domnitorul fanariot Ioan Caragea le-a supus pe damele de companie la mari taxe fiscale, instituind „birul femeilor rele, zise kiramele”. Noua taxă, care se adăuga „birului temniței”, trebuia să aducă 100.000 de piaştri anual, ceea ce arată dinamica incredibilă a prostituţiei. Domnitorii nu numai că nu ignorau fenomenul dar, uneori, își permiteau să folosească prostituatele în farse mondene. Astfel, Constantin Hangerli, care a stat pe tronul Valahiei doi ani (1797-1799), la o petrecere cu marii boieri ai țării le-a înlocuit pe jupânese cu niște „podărese” chipeşe şi îmbrăcate elegant. În jurul lui 1800, „fetițelor dulci” de mai târziu li se zicea: mititică, leliţă, lele, taliancă, vino încoa’, ori femeie podană. Toată ziua erau văzute stând provocator şi zâmbind insinuant pe Podul Mogoşoaiei, aşteptându-şi, senine, clienţii. Bucureştenii le mai strigau „podărese”, pentru că „făceau podul”. În mahalaua Scaune, li se spunea „tălănițe”…
…Multe alte povești inedite în cartea lui Dan-Silviu Boerescu „Un secol de voluptate în Principatele Dunărene. Domniile fanariote” din colecția „Iubiri și Intrigi la Palat” editată de Integral & powered by Libertatea, disponibilă în rețeaua InMedio și la standurile de difuzare a presei la prețul promoțional de 14,99 lei. Mai multe cărți din colecțiile „Iubiri și intrigi la Palat”, „Bucătărescu” și „Secretele Bucureștilor” pe www.eintegral.ro.