CLARA BUCUR nu este o fata obisnuita. Nascuta in 1986 la Suceava, ea s-a stabilit in Bucuresti dupa ce a absolvit Facultatea de Psihologie si a urmat un masterat de Management. Tanara de 1,60 metri si 50 kg, cu ochelari care doar aparent ascund ochii verzi, cu parul vopsit rosu incendiar si cu sanii mici dar naturali si fermi este autoarea blogului Jurnalul unei nimfomane, care adapteaza pe plaiuri mioritice subiectul unui film celebru, regizat in 2008 de Christian Molina si cu Belen Fabra in rolul principal. Filmul, la randul sau, este ecranizarea romanului autobiografic semnat de Valerie Tasso. Romanul si cartea au reusit, deopotriva, sa socheze placut si sa scandalizeze Europa.
Pictorial realizat de fotografii Maria Musat si Bogdan Costea.
Make up & Hair style: Iulia Dumitru, Ana Mironescu. Body painting: Luca (Bellagio).Accesorii: Ralu & July (www.handmadebijuterii.ro, tel. 0767.193.081, 0765.455.178). Producator: Alin Barbulescu. Concept editorial: Dan-Silviu Boerescu a.k.a. Bucatarescu.
(c)Bucatarescu 2011-2015. Pot fi reproduse 3 imagini, numai cu mentionarea vizibila, explicita si functionala a link-ului www.bucatarescu.ro.
Iata un fragment din blogul Clarei Bucur:
“In timp ce ne beam ceaiul am aflat ca mi se va prezenta oficial dormitorul doar dupa ce voi cunoaste baia! Aveam doar costumul Evei pe sub haine si nici un motiv sa refuz. Baia lui e de doua ori mai mare decat dormitorul meu — suficient loc de joaca, deci! Nu sunt genul de femeie care sa saliveze dupa forme perfecte, dar el nu e departe! Pana acum m-au fascinat doar ochii lui caprui, conturati de genele negre, lungi si arcuite dar acum, trebuie sa recunosc, contrastul intre pielea lui bronzata si spuma din cada i-au scos in evidenta eforturile din sala de forta. Am apreciat mai mult ca oricand refuzul de a manca altceva decat ce i s-a recomandat pentru ca are, intr-adevar, un corp aproape perfect!
M-a tinut in brate, initial. S-a jucat cu parul meu, care inca i se parea ciudat. Cand a considerat ca am suficienta spuma in el a coborat spre gat. Mi-a mangaiat sanii, prin spuma, si a continuat sa imi exploreze corpul. Nu m-a lasat sa ma intorc. M-a tinut captiva, in bratele lui, pana cand s-a convins ca sunt tot eu. Iar apoi s-a dezlantuit furtuna! Am evadat pentru a ma asigura ca si el e acelasi. Si era! Nu s-a schimbat nimic — e acelasi barbat care stie ce vrea, care isi impune ritmul, care domina, indiferent ce face! A fost dragut insa si m-a lasat sa profit de oglinda imensa! ‘Cine are nevoie de tablouri cand are oglinzi?’ l-am intrebat. Dar nu mi-a raspuns. A zambit si m-a lasat sa privesc!
Nu-i pot uita ochii aproape negri, care nu ma vedeau… Era ceva ciudat in ei! Erau flamanzi! Nu il mai vazusem niciodata asa, desi credeam ca il cunosc. M-a impins spre oglinda si am ramas asa, in picioare, cateva secunde. Nu puteam respira — niciunul din noi. Aveam impresia ca totul se invarte iar singurul meu punct de sprijin erau ochii lui… calmi acum. Atat de calmi!
‘Intr-adevar, cine are nevoie de tablouri cand are oglinzi?’”